Acasă News Val de hepatită, la copii. Ce spun medicii

Val de hepatită, la copii. Ce spun medicii

666
0

Hepatita misterioasă la copii care a creat panică în lumea întreagă a apărut și la noi în țară. Cazurile au stârnit îngrijorare în multe state europene, dar și în America. Cel puțin un copil a murit din această cauză.

Cel puțin 169 de cazuri de hepatită acută cu origine necunoscută la copii cu vârste cuprinse între 1 lună și 16 ani au fost identificate în 11 țări, scrie Antena 3.

Dintre cazurile depistate cel puțin un copil a murit și alți 17 au avut nevoie de transplant hepatic. Adică unul din 10 copii bolnavi.

Primele cazuri de hepatită cu origine necunoscută au fost depistate la zeci de copii din Marea Britanie iar numărul acestora a ajuns la 114.

Între timp au apărut cazuri în Spania, Israel, Statele Unite, Italia, Franța și chiar și în România a fost descoperit un astfel de caz.

Cele mai frecvente simptome sunt cele gastrointestinale cum ar fi durerile abdominale, diaree, sau chiar vărsături.

Pentru a preveni răspândirea bolii specialiștii recomandă testarea pentru adenovirus la copii atunci când este vorba despre o cauză necunoscută iar testarea completă a sângelui, nu doar a plasmei sanguine, pentru a avea rezultate mult mai clare.

CITEŞTE ŞI: Liliana Gheorghe (Institutul Fundeni): Există o reticenţă a oamenilor de a accede la servicii medicale pentru boli cauzate de infecţii. INTERVIU, pe larg

Google search engine
Articolul precedentDoi bolnavi de gripă au decedat
Articolul următorCum te afectează emoțional certurile pe care le ai în relația de cuplu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here