Acasă News Vaccinul anti-HPV ar putea fi reintrodus în Programul naţional de vaccinare

Vaccinul anti-HPV ar putea fi reintrodus în Programul naţional de vaccinare

519
0

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că autorităţile din domeniul sănătăţii iau în calcul să reintroducă vaccinul anti-HPV în Programul naţional de vaccinare, ca un vaccin care nu mai trebuie administrat la cerere.

El a fost întrebat care este situaţia cu vaccinul anti-HPV, în condiţiile în care există voci care susţin că este o cerere mare în acest moment şi nu s-ar găsi în cantităţi suficiente în farmacii, scrie Agerpres.

“Mă bucură acest lucru, că există o cerere destul de mare. Noi avem un program pe care l-am crescut serios. Am reuşit să facem acest vaccin pentru public şi am făcut-o ca şi profesionişti, nu neapărat ca reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, în timp. După eşecul campaniei din anul 2008, lucrurile au intrat în normal şi pe măsură ce această solicitare şi interes pentru vaccin vor rămâne, ne gândim să-l reintroducem în Programul naţional de vaccinare ca şi un vaccin care nu mai trebuie administrat la cerere. În momentul de faţă, părinţii acestor fete care sunt eligibile pot să solicite medicului de familie să fie înscrise pe o listă şi Ministerul Sănătăţii a făcut mari eforturi în acest sens”, a răspuns Alexandru Rafila într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministrul a subliniat că vaccinul anti-HPV este un ser care se găseşte foarte greu pe piaţa de profil, având în vedere că la nivel global este o foarte mare cerere.

“Şi există chiar strategii de vaccinare cu ceva mai puţine doze pentru ţări unde incidenţa cancerului de col uterin este mare, tocmai datorită acestei cereri. Vaccinurile nu sunt o resursă nelimitată şi trebuie să ai o politică pe termen mediu, cel puţin, încât producătorul să poată să îţi aloce deja o parte din producţie. Nu avem, nu putem interveni în zona privată de comercializare a acestui vaccin, ne preocupă programul de sănătate publică”, a mai afirmat Rafila.

CITEŞTE ŞI: DNA, dosar privind achiziţia vaccinurilor anti-COVID. Au fost cerute documente de la Ministerul Finanţelor

Google search engine
Articolul precedentA început distribuţia pastilelor cu iod, DSP-urilor din toată ţara
Articolul următorCât va dura distribuirea pastilelor de iod către populaţie. Clarificările ministrului Educaţiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here