Acasă Medici Motive pentru care putem face febră. Care sunt principalele cauze

Motive pentru care putem face febră. Care sunt principalele cauze

233
0

Cam jumătate din cauzele ce stau la originea cazurilor de febră rămân nediagnosticate spune medicul neurolog Cristina Căliman de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Medicul a trecut în revistă cele mai importante informaţii pe care trebuie să le ştim despre febră:

Conservarea reacției febrile în regnul animal timp de milioane de ani sugerează că febra este potențial benefică pentru organismul în care apare.

Majoritatea bacteriilor patogene (=care produc boală) sunt mezofile, adică au nevoie de o temperatură de aproximativ 35 de grade Celsius ca să se înmulțească, iar temperaturile pe care le atinge corpul în timpul febrei sunt mai mari și le inhibă proliferarea.

Febra generează compuși hepatici de “sechestrare” a fierului; aceștia leagă fierul liber necesar înmulțirii microbiene și astfel o inhibă.

Tot febra este cea care induce proteine “șoc” sensibile la căldură care activează apărarea imună a organismului și îmbunătățesc răspunsurile limfocitelor T implicate în această apărare.

Deși este tentant ca în caz de febră să administrăm empiric (adică fără a ști cauza) antibiotice sau antiinflamatoare (de exemplu corticoterapie) este bine să nu o facem decât dacă pacientul are o stare clinică ce se agravează rapid, este neutropenic (adică are foarte scăzute ca valoare o categorie de leucocite numite neutrofile, ce sunt responsabile de apărarea antibacteriană) sau este imunocompromis sever.

În restul cazurilor este de preferat să încercăm să stabilim mai întâi cauza ce produce febra și abia apoi să administrăm tratamentele menționate mai sus.

Dacă ne grăbim să administrăm antibiotice înainte de a stabili cauza febrei, riscăm ca ceea ce administrăm să nu fie eficace sau să aibă o eficacitate limitată pe infecția bacteriană ce a produs febra, iar în acest caz nu vom vindeca boala ce a provocat febra, ci doar vom “masca” temporar invazia bacteriana și/sau vom selecta baterii rezistente la acele antibiotice care în timp, trecând și prin alte “gazde” unde își cresc rezistența, devin adevărate “bombe” biologice.

Să nu uităm că diversele clase de antibiotice acționează pe diferite tipuri de bacterii, iar un antibiotic ce a fost creat pentru a înfrânge o anume bacterie poate fi total ineficient în cazul alteia sau chiar o poate “antrena” să devină mai agresivă!

În cazul în care febra este produsă de o infecție virală, ea se autolimitează în timp pe măsură ce imunitatea noastră învinge virusul.

Este inutil să luăm antibiotice în cazul infecțiilor virale deoarece virusul NU este bacterie, iar antibioticele au fost create să acționeze contra bacteriilor.

Medicația ce acționează pe virusuri este medicația antivirală.

În cazul în care folosim antiinflamatoare fără a cunoaște cauza febrei și fără ca aceasta să aibă valori ale temperaturii ce reprezintă un pericol, aceste medicamente pot induce în eroare asupra evoluției bolii, oprind febra dar neîmpiedecând boala ce a produs-o să avanseze.

Majoritatea oamenilor asociază noțiunea de febră cu cea de infecție, dar în realitate febra poate fi produsă de o mulțime de alte cauze: diverse tipuri de cancer, boli autoimune, boli hematologice, boli endocrine, boli neurologice, boli vasculare și chiar anumite medicamente.

De aceea este important de a nu asocia febra doar cu infecția și de a căuta atent cauza ei, deși acest lucru nu este deloc simplu.

Ca și frecvență, febra este cel mai frecvent produsă de infecții (bacteriene, virale sau fungice), urmate de boli inflamatorii autoimune, cancere. Doar 3-7% din cazuri se datorează medicamentelor (dintre care cel mai adesea implicate sunt antibioticele de tipul beta lactaminelor.

CITEŞTE ŞI: Diversificarea alimentației sugarului. Medic: Amânarea peste vârsta de 6 luni va duce la încetinirea procesului de creștere

Google search engine
Articolul precedentCel mai mare spital din Oltenia, reabilitat. Toate detaliile
Articolul următorImportanța și utilitatea iodului în organism. Când se administrează tabletele de iod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here