Acasă Medici Fenomenul tragic din pandemie – cazuri de cancer depistate în ultimul stadiu

Fenomenul tragic din pandemie – cazuri de cancer depistate în ultimul stadiu

304
0

Dr. Michael Schenker, medic primar oncolog şi preşedintele Comisiei de Oncologie din Ministerul Sănătăţii, a explicat într-un interviu acordat News.ro situaţia pacienţilor oncologici în cei doi ani de pandemie.

În 4 februarie este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului. Dacă pentru pacienţii deja luaţi în evidenţă în diferite centre oncologice situaţia a putut fi ţinută sub control, pentru cei care urmau să primească un diagnostic oncologic în aceşti doi ani s-a întâmplat din păcate o tragedie, spune Dr. Schenker. Personal a văzut foarte multe cazuri de pacienţi care au ajuns la consult în stadii foarte avansate de boală.

“Lucrurile au stat diferit din perspectiva pacientului deja luat în evidenţa unui centru oncologic, respectiv a omului care nu ştia diagnosticul de cancer. Dacă în ceea ce priveşte pacienţii noştri, impactul nu a fost decât la capitolul de teamă de virus, de măsuri de prevenţie suplimentare luate vizavi de introducerea măştii, celorlalte măsuri de eliminare a riscului epidemiologic, am introdus noi foarte multe măsuri în activitatea noastră, de la triajul epidemiologic, chiar înainte de a veni pacientul, pacientul programat pentru o vizită mâine era sunat astăzi deja şi întrebat dacă are simptome, dacă a intrat în contact cu cineva care..Practic erau întrebările cele mai importante din chestionarele pe care urmau să le completeze a doua zi când veneau la vizite şi făceau triajul epidemiologic fizic, cu măsurarea de temperatură şi aşa mai departe. Deci astea au fost lucrurile care au apărut în plus la pacienţii noştri. Pacienţii care, odată luaţi în evidenţa centrului oncologic, nu au simţit pandemia la capitol de întârzieri de tratament. Ne-am luptat cât am putut de mult să aibă acces şi la celelalte servicii medicale, la intervenţii chirurgicale, la radioterapie, nu numai la tratamentul oncologic”, afirmă medicul.

“La cei la care a urmat diagnostic oncologic în aceşti doi ani, din păcate, s-a întâmplat o tragedie fantastică. Marea majoritate a pacienţilor cu tumori colorectale vin cu metastaze hepatice sau peritoneale”, spune dr. Schenker.

La cei la care a urmat diagnostic oncologic în aceşti doi ani, din păcate, s-a întâmplat o tragedie fantastică din punctul meu de vedere, în sensul că, şi aşa stăteam prost la capitolul depistare precoce şi şi aşa aveam foarte multe cazuri avansate în România, din păcate în aceşti doi ani lucrurile au luat o întorsătură şi mai gravă. Vă dau un exemplu foarte concret:

Dr. Schenker spune că în fiecare săptămână vede zeci de cazuri noi de cancere şi că, faţă de perioada de dinainte de pandemie, când o tremie dintre acestea erau cazuri cu speranţă scăzută de supravieţuire, acum acest lucru se întâmplă la 80% dintre ele. În acest sens, în acest an şi anul viitor rata de mortalitate din cauza cancerului va fi mai mare decât în 2019, spune Dr. Schenker.

”În fiecare săptămână văd undeva în jur de 35, 40 de cazuri noi, cu diverse cancere, din care, până acum doi ani cam o treime să zic erau cazuri foarte avansate, cazuri la care foarte puţine soluţii aveai de făcut, speranţe foarte puţine că puteai să le oferi o supravieţuire mai lungă. Din păcate, acum lucrul ăsta este cam pentru 80 la sută din cazuri. În afară de pacientele cu cancer de sân care, acolo, chiar şi la un stadiu 3, lucrurile sunt totuşi rezolvabile, în schimb, marea majoritate a pacienţilor cu tumori colorectale vin deja cu metastaze hepatice sau metastaze peritoneale unde până acum doi ani predominau stadiile 2 şi 3 , mult mai mult decât stadiul 4, la fel pacienţii cu cancer pulmonar, vin foarte mulţi cu boală simptomatică, cu simptome respiratorii, cu metastaze cerebrale, cu stadii avansate de boală. Este o deplasare şi mai mare către depistarea în stadii tardive de boală, ceea ce din păcate va avea un impact foarte grav pe mortalitate, prin creşterea cifrelor de mortalitate în aceşti ani, 2022, 2023 cel puţin, sunt convins că vom avea rată de mortalitate mai mare decât am avut-o până în 2019”, a explicat medicul primar oncolog.

Estimarea numărului real de cazuri noi de cancer din pandemie, foarte greu de făcut în lipsa unui Registru Naţional de Cancer. Registrul, una dintre priorităţile Planului Naţional de Combatere a Cancerului

“Este foarte greu să facem aşa ceva, pentru că nu avem acest Registru de Cancer functional deocamdată, este foarte greu să estimăm date, statistici, noi ne bazăm foarte mult în momentul de faţă pe această extrapolare pe care o face GLOBOCAN ca instituţie europeană şi internaţională de fapt, pe baza datelor raportate de Registrul de la Cluj şi cel de la Timişoara.

Datele GLOBOCAN arată o creştere a mortalităţii, într-adevăr, şi o creştere a incidenţei, dar eu sincer creşterea incidenţei nu prea o văd aşa foarte adevărată pentru că a scăzut numărul de cazuri depistate, măcar un 10, 15%, o să apară o creştere artificială în cursul acestui an, în 2022, probabil după ce se vor ridica toate restricţiile, dacă se va întâmpla lucrul acesta în martie-aprilie sau mai târziu, probabil că în a doua parte a anului 2022, estimez că va fi o creştere reală de incidenţă, GLOBOCAN-ul a estimat deja pentru 2021 faţă de 2020, nu cred că a fost real, vedem, pentru că, în eforturile care se vor face de implementare a acestui plan naţional de combatere a cancerului, va fi obligatoriu să avem şi o primă parte de evaluare a situaţiei curente, care va presupune neapărat adunarea de date din toată ţara. Va trebui să vedem unde am fost în aceşti ani, din 2022 în urmă, 2021, 2020, aş merge până la măcar un an înainte de pandemie.

GLOBOCAN-ul extrapolează din datele înregistrate online de către Registrul de la Cluj. În 2020, au fost în jur de 80.000, iar în 2021 în jur de 90.000. A fost raportată o creştere de până în 10.000 de cazuri noi în plus, dar eu cred că au fost mai puţine cazuri în 2021, va rămâne să vedem ce este raportat, vom apela la experţii de sănătate publică şi epidemiologie de la Institutul Naţional de Sănătate Publică şi îi vom ruga să ne ajute”, a detaliat preşedintele Comisiei de Oncologie din Ministerul Sănătăţii.

interviul complet, pe news.ro

CITEŞTE ŞI: Opt soluții pentru cancerul pulmonar în România

Google search engine
Articolul precedentSanatoriul din Techirghiol primește finanțare de la Ministerul Dezvoltării
Articolul următorParteneriat semnat între ministerele Sănătăţii din România şi Italia. Ce presupune

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here