Ordinul comun al Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii care reglementează utilizarea testelor rapide din salivă pentru preşcolari şi elevi a fost semnat şi trimis la Monitorul Oficial, vineri, la fel şi instrucţiunile privind administrarea acestora.
Ordinul prevede şi faptul că în localităţile cu rata de incidenţă sub 3 la mie, cursurile se pot desfăşura cu prezenţă fizică, indiferent de procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învăţământ.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a fost semnat şi trimis la Monitorul Oficial, pentru publicare, Ordinul privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, interimar, nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, potrivit news.ro.
Astfel, documentul completează ordinul comun anterior.
La articolul 3.2. se arată că: “(1) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 3^1, începând cu data de 22 noiembrie 2021, în localităţile în care rata de incidenţă este sub 3/1000, activităţile didactice se pot desfăşura cu prezenţa fizică în unităţile de învăţământ preuniversitar, cu respectarea strictă a normelor de protecţie sanitară, independent de procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învăţământ. (2) În situaţia prevăzută la alin (1), consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar emit decizia privind reluarea cursurilor cu prezenţă fizică prin raportare la rata de incidenţă, publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei, cu informarea inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB”.
Potrivit documentului, “în situaţia în care, în urma testării cu test rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, conform Instucţiunii Ministerului Sănătăţii nr. CAZ/4216/19.11.2021, rezultatul este pozitiv, se aplică dispoziţiile protocolului privind managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă,p revăzut la punctul VI din anexa la prezentul ordin”.
În document se arată că preşcolarul/elevul cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă continuă activitatea didactică în regim online şi poate relua cursurile cu prezenţă fizică după prezentarea rezultatului certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore. Cei care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore vor relua cursurile cu prezenţă fizică după 14 zile de la data rezultatului pozitiv obţinut la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă.
“Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ decide dacă testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă se efectuează în unitatea de învăţământ sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal. În situaţia în care consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ stabileşte că procedura de testare cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă este efectuată în unitatea de învăţământ, este necesar acordul părintelui/reprezentantului legal al preşcolarului/elevului minor, acord exprimat conform formularului elaborat de Ministerul Sănătăţii. În situaţia efectuării testării cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal, rezultatul testării se comunică de îndată, în scris sau electronic, unităţii de învăţământ, respectiv persoanei responsabile desemnate conform art. 11.”, mai scrie în document.
Citeşte articolul complet pe Reporter24.INFO
CITEŞTE ŞI: Testele COVID-19 pe bază de salivă pentru elevi pot fi folosite acasă. Anunţul Ministerului Sănătăţii