Acasă News Cât va dura distribuirea pastilelor de iod către populaţie. Clarificările ministrului Educaţiei

Cât va dura distribuirea pastilelor de iod către populaţie. Clarificările ministrului Educaţiei

843
0

Ministrul Sănătaţii, Alexandru Rafila, a anunţat că distribuirea pastilelor cu iodură de potasiu către populaţie ar putea dura două-trei săptămâni, menţionând însă că acest lucru nu se va face decât după o informare foarte clară a cetăţenilor.

“Trebuie să evaluăm (perioada de timp în care vor fi distribuite pastilele – n.r.), pentru că nu discutăm de 100.000 sau un milion de persoane care trebuie să primească aceste pastile, discutăm de câteva milioane de familii şi timpul alocat acestei distribuţii trebuie să fie corespunzător posibilităţii de a le distribui. Noi avem în România circa 10.000 de medici de familie, pe listele acestor medici de familie se găsesc 16 milioane de persoane şi în mod evident este necesar un interval de două-trei săptămâni, probabil, încât ei să poată să îşi cheme pe rând toţi pacienţii şi să poată să le distribuie aceste pastile”, a afirmat Rafila sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

El a spus că acest lucru se va face doar după o informare foarte clară a populaţiei.

“E o informare publică. (…) Cu siguranţă, Guvernul ne va ajuta încât să avem o campanie publică de informare asupra modului de utilizare a acestor pastile şi de păstrarea acestor pastile, care este foarte probabil să nu fie utilizate în perioada următoare, dar noi trebuie, ca oameni responsabili, să asigurăm populaţiei accesul la acest produs gratuit”, a adăugat Rafila.

Ministrul a menţionat că pastilele de iodură de potasiu vor fi furnizate în mod gratuit, pentru că este o problemă de sănătate publică.

Fabrica Antibiotice Iaşi a produs 30 de milioane de comprimate cu iodură de potasiu. Marea majoritate a acestora au fost distribuite deja către depozitele direcţiilor de sănătate publică din ţară, urmând ca să fie oferite în mod gratuit populaţiei doar în situaţii de criză determinate de un incident nuclear.

CITEŞTE ŞI: Importanța și utilitatea iodului în organism. Când se administrează tabletele de iod

Google search engine
Articolul precedentVaccinul anti-HPV ar putea fi reintrodus în Programul naţional de vaccinare
Articolul următorFostul şef al Corpului de Control al Ministrului din cadrul Ministerului Sănătății, acuzat de trucarea unui concurs. DNA a deschis un dosar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here